Comuna Petriș

Prelungire Autorizație de construire

Conform prevederilor art. 53 din ORDINUL nr. 839 din 12 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, 

(1) În cazul în care lucrările de construcţii nu au fost începute ori nu au fost executate integral în termenele stabilite prin autorizaţia de construire/desfiinţare potrivit prevederilor art. 52 din Ordinul nr. 839/2009, investitorul poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei.


(2) Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare se va solicita cu cel puţin 45 de zile lucrătoare înaintea datei expirării termenului de valabilitate şi se poate acorda, potrivit legii, o singură dată pentru cel mult 24 de luni.

(1) În conformitate cu prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 176/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2021 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa a II-a şi pentru modificarea art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la Programul naţional de dezvoltare locală, precum şi pentru modificarea unor acte normative, autorizaţiile de construire deja prelungite cu cel mult 12 luni, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a legii, respectiv la data de 13 iunie 2022, mai pot fi prelungite cu o perioadă egală cu diferenţa până la 24 de luni.


(2) Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire în situaţia prevăzută la alin. (1) se înscrie în anexa la autorizaţia de construire/desfiinţare al cărei conţinut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin şi care completează conţinutul formularului F11 din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, cu modificările şi completările ulterioare.


(3) Decizia privind acordarea prelungirii valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare este de competenţa emitentului acesteia, în baza examinării cererii în raport cu:
a) interesul public;
b) complexitatea lucrărilor autorizate;
c) stadiul executării lucrărilor ori cauzele care au dus la nerespectarea termenelor prevăzute în autorizaţie.


(4) Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare se înscrie în originalul autorizaţiei iniţial emise, fără a fi necesară prezentarea unei alte documentaţii.

În această situaţie emitentul autorizaţiei are obligaţia de a comunica decizia sa solicitantului, în termen de maximum 15 zile de la depunerea cererii.